„Ce știm despre neuropatia diabetică?” – eveniment educativ destinat persoanelor cu diabet zaharat din Suceava

02.12.2014



Neuropatia diabetică și piciorul diabetic sunt unele dintre cele mai frecvente și severe complicaţii invalidante ale diabetului zaharat. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, mai mult de jumătate (50%) din persoanele diagnosticate cu diabet zaharat dezvoltă la un moment dat neuropatie diabetică. Deşi este o afecţiune cu o evoluţie rapidă și ireversibilă, conducând la ulceraţii şi amputaţii ale membrelor inferioare, neuropatia diabetică și piciorul diabetic pot fi prevenite prin respectarea unor principii simple, iar diagnosticarea precoce a acestora este esențială.

Pentru o cât mai bună informare cu privire la severitatea şi consecinţele neuropatiei diabetice şi ale piciorului diabetic, Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab, în colaborare cu Spitalul Judetean de Urgenta Suceava si Sectia de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, a organizat conferinţa informativă „Ce știm despre neuropatia diabetică”. Evenimentul a avut loc în incinta Spitalulului Judetean de Urgenta Suceava, sala de Conferinte V.Andriu din Suceava, la începutul lunii noiembrie.

”În funcţie de gradul de deteriorare a nervilor periferici, simptomele neuropatiei diabetice pot varia de la durere puternică resimţită la nivelul membrelor inferioare, senzaţie de amorţeală a extremităţilor, până la probleme ale sistemului digestiv, dificultăţi la urinare şi probleme cardiace. Chiar dacă la anumite persoane aceste simptome pot fi de intensitate medie, ele nu trebuie sub nicio formă ignorate. Drept urmare, consider că este extrem de important ca persoanele care suferă de diabet zaharat să fie foarte atente la semnele de neuropatie diabetică”, a declarat dr. Gabriela Crețeanu, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice.

La eveniment au luat parte 130 persoane cu diabet zaharat, dar și cadre medicale implicate în managementul neuropatiei diabetice şi piciorului diabetic. Participanţii au primit informaţii utile cu privire la aceste patologii invalidante şi costisitoare de la medici implicaţi în prevenirea, diagnosticarea precoce și tratamentul neuropatiei diabetice şi piciorului diabetic.

Lectorii manifestării au fost: dr. Gabriela Crețeanu (medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice), dr.Daniela Neagu (medic primar neurologie), dr.Mihai Crețeanu Jr. (medic specialist radiologie și terapie endovasculară), dr.Laura Boroda (medic specialist chirurgie vasculară), dr.Bandac Razvan (medic primar ortopedie), dr.Iuliana Hau (medic specialist ortopedie), psiholog Stefan Tugui. Temele evenimentului au fost centrate pe importanţa implicării active a persoanelor cu diabet zaharat în obţinerea controlului valorilor glicemice şi prevenirea complicaţiilor asociate.

Conferinţele de informare şi educare a persoanelor cu diabet zaharat „Ce știm despre neuropatia diabetică?” sunt organizate la nivel naţional de către Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab şi urmăresc creșterea nivelului de informare și educare a pacienților cu diabet zaharat în ceea ce privește prevenția, diagnosticul precoce și controlul neuropatiei diabetice și piciorului diabetic.