Neuropatia diabetica ar trebui diagnosticata înca din faza de prediabet Participare internationala la Scoala de Vara Neurodiab 2014

07.07.2014



Neuropatia diabetică și piciorul diabetic sunt complicații ireversibile ale diabetului zaharat, astfel că prevenția, diagnosticul precoce și tratamentul adecvat sunt elemente esențiale în lupta cu aceste afecțiuni. Implicarea activă a tinerilor profesioniști din echipa multidisciplinară care are în îngrijire persoane cu diabet este vitală în ceea ce privește managementul acestor complicații, impunându-se instruirea tinerilor medici în acest sens la un nivel de profesionalism cât mai ridicat. Pornind de la această premisă, Societatea de Neuropatie Diabetică organizează Școala de Vară Neurodiab 2014, în perioada 18-190 iulie, la Sinaia.

Ajunsă la cea de-a treia ediție, Școala de Vară Neurodiab se bucură anul acesta de prezența unui important specialist european din domeniu - dr. Edward Jude (Marea Britanie), fost președinte al Grupului de Lucru pentru Picior Diabetic din cadrul Asociatiei Europene pentru Studiul Diabetului – EASD. Prezența internațională este completată de dnei Ann Knowles și dr. Frank Bowling, ambii specialist in podiatrie in Manchester, Marea Britanie, Acestia, alături de profesioniști români, vor susține o serie de demonstrații practice și lucrări teoretice pe tema neuropatiei diabetice și a piciorului diabetic.

”Școala de Vară Neurodiab 2014 vine cu un program științific valoros, dublat de workshop-uri extrem de utile pentru practica medicală a tinerilor medici. Anul acesta, pe lângă experții români, am reușit să aducem lectori de valoare din străinatate, în încercarea de a oferi profesioniștilor aflați la început de carieră o expertiză cât mai mare pentru a-i pregăti temeinic în îngrijirea persoanelor cu neuropatie diabetică și picior diabetic.”, a declarat conf.dr. Ioan Andrei Vereșiu, președintele Societății de Neuropatie Diabetică.

Școala de Vară Neurodiab 2014 va reuni medici rezidenți și tineri specialiști diabetologi, neurologi, chirurgi, ortopezi și medici de medicina interna. Evenimentul are drept obiectiv principal creșterea nivelului de educație medicală despre neuropatia diabetică și piciorul diabetic în rândul tinerilor medici care sunt direct implicați în îngrijirea și tratamentul persoanelor care suferă de aceste complicații ale diabetului zaharat.

Temele Școlii de Vară Neurodiab 2014 includ: Neuropatia diabetică, Piciorul diabetic, Piciorul Charcot, Boala vasculară periferică, Debridarea, Examinarea piciorului, Piciorul neuroischemic, Urcerații ale piciorului diabetic, Tratamentul piciorului infectat, Tratamentul topic al ulcerațiilor piciorului diabetic, Biomecanică și încălțăminte specială, POP casting.

Tot în cadrul manifestării va fi acordat și Premiul Neurodiab 2014, care se adresează tinerilor medici rezidenți și specialişti, care au activităţi sau lucrări în domeniul neuropatiei diabetice și al piciorului diabetic. Premiul constă în susținerea participării la Congresul Asociației Europene pentru Studiul Diabetului – EASD 2014, Viena.