Prof. Dr. Gabriela Radulian a lansat cartea “Diabetul Zaharat în Practica Medicală”

20.11.2019





Miercuri, 13 Noiembrie 2019, Doamna Prof. Dr. Gabriela Radulian, Președintele Societății de Neuropatie Diabetică, a lansat monografia intitulată “Diabetul Zaharat în Practica Medicală”, publicată sub egida Editurii Universitare “Carol Davila”.

Diabetul zaharat – o provocare modernă

Peste 463 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de diabet zaharat1, dintre care aproximativ 90% au diabet zaharat de tip 2. Aici, nu doar numărul ridicat al cazurilor este îngrijorător, ci şi faptul că una din două persoane nu este diagnosticată2 la timp. Mai mult, estimările oficiale ale Federaţiei Internaţionale de Diabet, pentru anul 2045, arată că numărul cazurilor de diabet va ajunge la 700 de milioane3.

Această adevărată epidemie de diabet este pusă pe seama creșterii demografice, a îmbătrânirii populației, dar și pe seama creșterii incidenței obezității, în condițiile unui stil de viață sedentar.

Impactul diabetului zaharat la nivel de sistem de sănătate publică este foarte ridicat. Povara acestei maladii cronice apasă greu atât pe pacient, pe familia acestuia, cât și pe sistemele publice de sănătate.

Doar în Statele Unite al Americii, unde sunt confirmate 30 de milioane de cazuri, costurile cu îngrijirea acestor persoane sunt de 2.3 ori mai mari decât a unei persoane fără diabet4. Costul total al îngrijirii medicale a persoanelor cu diabet s-a ridicat la 327 de miliarde de dolari în această țară, în 2017, fiind cu 26% mai mare decât în 20125.

Diabetul zaharat rămâne o provocare modernă, datorită faptului că, în evoluția sa, determină complicații cronice la nivelul tuturor organelor și sistemelor, dintre care cea mai frecvent întâlnită este neuropatia diabetică. Toate aceste complicații cresc costul îngrijirii și scad calitatea vieții persoanelor cu diabet.

Progresele și noutățile din domeniu sunt aducătoare de speranță

Oportunitatea acestei noutăți editoriale este subliniată pe de o parte de impactul la nivel de sănătate publică a diabetului zaharat, iar de cealaltă parte de cantitatea impresionantă de noi cunoștințe și dovezi științifice apărute în ultima vreme, noutăți ce fac imperios necesară actualizarea publicațiilor de referință din diabetologia românească.

Complicaţiile majore asociate acestei boli cronice, printre care și neuropatia diabetică și piciorul diabetic, conduc la apariţia ulceraţiilor şi mai ales, în cazurile foarte grave, la amputaţii ale piciorului. Vestea bună este că 8 din 10 amputații pot fi evitate, în stadiu incipient al bolii, printr-un examen clinic, simplu şi obiectiv al picioarelor. Din acest motiv, prevenţia amputaţiilor trebuie să devină un obiectiv principal al factorilor de decizie.

Scopul cercetărilor din domeniul diabetologiei este reprezentat de creșterea calităţii serviciilor medicale de îngrijire a persoanelor afectate de diabetul zaharat și de complicațiile sale, cât şi limitarea, printr-o abordare timpurie, a apariției altor complicații și a urmărilor acestora, care pot fi invalidante și care conduc la scăderea calității vieții.

În cazul persoanelor deja diagnosticate, indiferent de tipul diabetului, este important ca managementul acestei afecțiuni să pornească de la o depistare precoce, prin urmărirea unor criterii obiective de diagnostic. Screening-ul persoanelor aflate la risc de a dezvolta diabet zaharat se justifică prin caracterul asimptomatic al bolii pentru o lungă perioadă de timp, astfel încât un procent important dintre pacienții cu diabet zaharat sunt depistați tardiv, uneori chiar în contextul apariției complicațiilor.

Cui se adresează cartea

Monografia se adresează atât tinerilor medici diabetologi, studenților mediciniști, cât și oricărui profesionist în domeniul sănătății care dorește să își împrospăteze cunoștințele cu informații actualizate din domeniul diabetului zaharat, a complicațiilor și comorbidităților acestuia, precum și a altor afecțiuni metabolice.

În fiecare an, noutățile din domeniul medical apar cu o viteză amețitoare. Cunoștințele medicale de care dispun profesioniștii din domeniul sănătății trebuie să fie și ele aduse la zi, astfel încât să țină pasul cu noutățile.

Abordările terapeutice actuale, care vizează managementul diabetului zaharat, trebuie, conform ghidurilor, să fie realizate în practica noastră curentă printr-un management integrat şi, totodată, centrat pe pacient.

 

Bibliografie:

1, 3 International Diabetes Federation, IDF DIABETES ATLAS - 9TH EDITION, 2019. https://www.idf.org/e-library/epidemiology-research/diabetes-atlas/159-idf-diabetes-atlas-ninth-edition-2019.html [Accesat online, 18.11.2019]

2 International Diabetes Federation, https://www.idf.org/e-library/epidemiology-research/54-our-activities/455-world-diabetes-day-2018-19.html [Accesat online, 18.11.2019]

4, 5 https://www.diabetes.org/resources/statistics/cost-diabetes?language_content_entity=en [Accesat online, 18.11.2019]