Specialiștii atrag atenția: depresia este o altă complicație a diabetului zaharat

04.11.2019





Se spune că lupta cu inamicul pe care îl cunoști este mai ușoară, însă lupta cu inamicul pe care nu îl cunoști este mai grea.

Dacă problematica neuropatiei diabetice, una dintre cele mai severe și invalidante complicații ale diabetului zaharat, începe să fie tot mai cunoscută în rândul persoanelor cu diabet, problematica depresiei, pe de altă parte, nu este atât de cunoscută.

Specialiștii atrag atenția ca depresia este o altă complicație a diabetului zaharat, precum este neuropatia diabetică. Șocul emoțional care vine odată cu diagnosticul de diabet zaharat și neuropatie diabetică poate fi un factor declanșator pentru depresie.

Literatura de specialitate arată că până la 50% dintre persoanele cu diabet zaharat au depresie sau anxietate1. Mai mult, față de persoanele sănătoase, cele cu diabet zaharat au un risc de două ori mai mare de a avea depresie la un moment dat2.

Problematica ridicată de prezența depresiei se referă la faptul că atât tratamentul bolii de bază, cât și cel al neuropatiei diabetice, poate fi îngreunat. Persoanei în cauză îi este mai greu să se țină de tratament, din cauza sănătății mentale deteriorate.

Aici intervine rolul psihologului clinician de a ajuta persoana cu diabet să își conștientizeze emoțiile și, într-un final, să le poată gestiona. Un control mai bun al emoțiilor se aseamănă cu un control glicemic mai bun. Ambele sunt un factor de ameliorare și/sau încetinire al complicațiilor diabetului zaharat.

Rolul psihologului clinician într-o echipă multidisciplinară de îngrijire a persoanei cu diabet

Având în vedere caracterul complex al diabetului zaharat și al complicațiilor sale majore, îngrijirea acestor persoane este o muncă de echipă, la care iau parte profesioniști cu pregătire medicală din mai multe domenii conexe diabetului și complicațiilor sale.

Prezența psihologului clinician în echipa multidisciplinară are ca scop educarea persoanei cu diabet de a-și ECHILIBRA și CONTROLA trăirile, cognițiile, emoțiile, comportamentele legate atât de patologie (diabet: probleme relaționate cu diabetul, dietă/regim), cât și de starea de bine generală, respectiv de nivelul de stres cu care se confruntă în mod normal. 

În acest context, psihologul vine ca un INTERMEDIAR între pacient și patologie. Acesta poate vorbi pe limba pacientului și îl poate asculta cu atenție. Uneori, se poate ca partea umană să lipsească din interacțiunea dintre pacient și specialist. Însă, psihologul este cel care întărește relația și îi arată persoanei cu diabet că se află acolo pentru binele ei.

De ce ar avea nevoie persoana cu diabet (sau orice patologie fizică) de ajutorul unui psiholog/specialist în sănătate mentală?

  • Patologiile (în special cele cronice ca diabetul) creează un stres suplimentar, care se acumulează stresului normal și care poate accentua simptomele patologiei, poate crea altele, poate interfera cu calitatea tratamentului și poate duce la complicații;
  • Orice individ are o anumită predispoziție spre o patologie mentală (nivel clinic sau subclinic), care, cu cât este depistată mai rapid, (prin teste, interviuri și observații) cu atât poate fi controlată mai bine;
  • Aflarea istoricului psihologic și psihiatric al unei persoane este important pentru administrarea, menținerea și aderența la tratament;
  • Dificultățile de administrare ale tratamentului pot avea cauze psihologice (motivația pacientului, problemele sociale/emoționale externe cu care se confruntă acesta);
  • La persoanele cu diabet apar frecvent tulburări de alimentație, simptome depresive și anxioase (predispoziție de 2 ori mai mare decât indivizii fără simptomatologie diabetică), care trebuie menținute cel puțin la nivel subclinic pentru o stare de sănătate generală bună;
  • Obișnuirea cu administrarea tratamentului (în special insulină) cronic – situație importantă mai ales la părinții copiilor cu diabet;
  • La persoanele care folosesc insulina ca tratament există un risc crescut de criză hipoglicemică, care conduce la un nivel crescut de anxietate;
  • Suportul psihologic este foarte important atât pentru pacient, cât și pentru familia sa. La fel cum specialiști din diverse specialități fac parte din echipa multidisciplinară, la fel și persoana cu diabet și neuropatie diabetică împreună cu familia sa formează o echipă. Dacă familia nu este pregătită emoțional pentru boala cronică a unei persoane dragi, persoana respectivă nu va avea parte de sprijinul de care are nevoie.

-Simt atât de multă furie și frică pentru că nu știu cum va fi viața mea de acum înainte.

Astfel de emoții vin în mod natural la persoanele care suferă de diabet zaharat și complicații la nivelul piciorului. În special, neuropatia diabetică este principala cauză de apariție a piciorului diabetic. Doar gândul că pot să ajungă la amputație de membru inferior le poate deteriora sănătatea mentală.

Psihologul clinician este acolo pentru binele persoanei cu diabet care are complicații la nivelul piciorului. Este important ca acesta să facă parte din echipa multidisciplinară și să-și aducă aportul pentru un management de succes al acestei afecțiuni cronice.

 

Bibliografie:

1 https://www.diabetesaustralia.com.au/depression-and-mental-health [online] ultima accesare în 31.10.2019

2 https://www.mhanational.org/diabetes-and-mental-health [online] ultima accesare în 31.10.2019