“Ascultă-ți picioarele” - Inițiativa națională de informare privind neuropatia diabetică în Germania

20.08.2019



 

În prezent, în Germania există 7.5 milioane de cazuri confirmate de diabet zaharat. Alte aproximativ 2 milioane de persoane suferă de diabet însă nu sunt diagnosticate1 și trăiesc având un risc ridicat de complicații asociate.

Datele oficiale arată că o treime din persoanele care suferă de diabet zaharat dezvoltă neuropatie diabetică2. Mai mult, datorită faptului că neuropatia diabetică poate fi asimptomatică, două treimi dintre aceste persoane nu știu că suferă de această complicație severă3.

Obiectivul inițiativei “Ascultă-ți picioarele” este de a crește gradul de conștientizare asupra neuropatiei diabetice pentru o depistare precoce și un tratament adecvat. Cu cât neuropatia diabetică este depistată mai devreme, cu atât se reduce riscul de apariție al piciorului diabetic.

Neuropatia diabetică este caracterizată prin afectarea nervilor periferici cauzată de diabetul zaharat. Severitatea acestei complicații derivă din faptul că afectarea nervilor periferici conduce la scăderea calității vieții și reprezintă principalul factor de apariție al piciorului diabetic, cu urmări grave și risc crescut de amputație.

Acesta este motivul pentru care motto-ul inițiativei este “Ascultă-ți picioarele”. Neuropatia diabetică poate fi descoperită cel mai ușor la nivelul picioarelor persoanelor cu diabet zaharat. Mesajul principal al inițiativei pentru persoanele cu diabet și publicul larg este de a se prezenta la medicul diabetolog de îndată ce observă disfuncții la nivelul picioarelor, cum ar fi pierderea sensibilității la temperatură sau la atingere.

În videoclipul de mai jos, trei experți reputați din domeniul neuropatiei diabetice vorbesc pe scurt despre inițiativa “Ascultă-ți picioarele”.

Prof. Dr. Dan Ziegler este directorul Centrului de Diabet al Universității din Dusseldorf. A studiat medicina la Universitatea Heidelberg, este doctor în științe medicale și are competențe în medicină internă, diabetologie și endocrinologie. Din punct de vedere al cercetării științifice, acesta este preocupat de disfuncțiile sistemului nervos cauzate de diabet. De-a lungul carierei sale, Prof. Dan Ziegler a scris peste 200 de articole de specialitate în jurnale internaționale, cărţi şi capitole despre neuropatia diabetică, a fost moderator la conferințe internaționale și este membru în diverse asociații științifice internaționale.

Prof. Dr. Ralf Lobmann este directorul medical al departamentului de endocrinologie, diabet și geriatrie din cadrul Klinikum Stuttgart. Este membru al consiliului de administrație al Asociației Germane de Diabet (DDG), iar în perioada 2012-2017 a fost președintele Grupului de Studiu al Piciorului Diabetic (DFSG) din cadrul Asociației Europene de Studiu a Diabetului (EASD).

Prof. Dr. Alin Știrban este directorul Diviziei de Endocrinologie și Complicații Diabetice, la Institutul pentru Cercetarea Metabolică Profil din Neuss, Germania. Este unul dintre membri fondatori ai Societății de Neuropatie Diabetică – Neurodiab, cât și câștigător al premiului de cercetare Fritz- Wörwag în 2014.

 

Bibliografie:

1,2 German Health Report Diabetes 2019

3 Ziegler D et. al: Painful and painless neuropathies are distinct and largely undiagnosed entities participating in an educational initiative (PROTECT-Study). Diabetes Res Clin Pract. 2018; 139: 147-154