Școala de Vară Neurodiab 2017 - Learning from our masters



În perioada 20-23 iulie 2017, Școala de Vară NeuroDiab şi-a deschis porțile pentru rezidenți și medici specialiști în diabetologie, neurologie, oftalmologie, medicină internă, endocrinologie, cardiologie și medicină de familie. Sub sloganul „Învățăm de la cei mai buni” (Learning from our masters), ediția din 2017 a adus împreună cei mai apreciați experți în domeniului neuropatiei diabetice, a piciorului diabetic și din domenii conexe. Lectorii evenimentului au fost: Conf. Dr. Ioan Andrei Vereșiu, Prof. Dr. Rodica Pop-Bușui (SUA), Prof. Dr. Nicolae Calomfirescu, Prof. Dr. Frank Bowling (UK), Dr. Karin Schara (Slovenia), Dr. Alin Știrban (Germania), Dr. Bogdan Florea, Dr. Daniel Cosma. Temele dezbătute în cadrul Școlii de Vară NeuroDiab au fost organizate în sesiuni științifice, demonstrații practice, prezentări de caz, paneluri de discuții și workshop-uri. În cadrul Şcolii de Vară s-au acordat premiile Şcolii de Vară 2017 şi Premiul Neurodiab 2017. Închiderea evenimentului a fost făcută de Dorin Dancu şi Ştefan Colceriu de la Inspires, care au susţinut un curs despre „Două modele fundamentale de raportare la lume şi Ce înseamnă să fii european” şi care s-au bucurat de un real succes din partea participanţilor. Organizatorul științific a fost Societatea de Neuropatie Diabetică şi a avut ca sponsor principal compania Wörwag Pharma GmbH&Co.KG. Școala de Vară NeuroDiab 2017 face parte din programul de educație medicală continuă, manifestarea științifică fiind creditată cu puncte EMC.

 

Interviu cu Dl. Conf. Dr. Ioan Andrei Vereşiu

Domnule Conferenţiar, ce ne puteţi spune despre Şcoala de Vară Neurodiab 2017?

Este un moment, ca de fiecare dată de altfel, de nostalgie atunci când începi să numeri ediţiile anterioare. În acelaşi timp, este un moment şi de bucurie pentru că îţi dai seama că, de fapt, ai de-a face cu ceva ce devine, să zicem, un punct, sper că pentru mulţi diabetologi tineri, de reper în calendarul lor. De data aceasta, ca şi în anii trecuţi de altfel, am avut bucuria să avem oaspeţi importanţi de peste hotare care au avut foarte multe lucruri de spus, informaţii care au stârnit interesul colegilor noştri.

Au fost şi două secţiuni în paralel, una dedicată neuropatiei diabetice şi cealaltă piciorului diabetic.

Da, este prima ediţie în care cele două teme, care au evoluat de-a lungul timpului împreună, sunt oarecum, să spunem, în paralel: neuropatia, pe de o parte, şi piciorul diabetic, pe de altă parte. Au fost două secţiuni diferite, care s-au desfăşurat în acelaşi timp. Acest fapt este rezultatul apariţiei Asociaţiei de Podiatrie şi sunt convins că acest aspect va da o dimensiune importantă, nouă, a ceea ce îşi are ca obiectiv Şcoala de Vară. Şi, ca întotdeauna, nu pot să nu spun că sper că vom atinge obiectivele noastre educaţionale, care sunt, de fapt, motivul cel mai important pentru care ne strângem în fiecare vară la Sinaia.

În timpul celor două secţiuni, neuropatie diabetică şi picior diabetic, aţi avut prezentări extrem de interesante.

Aşa este. Am avut o prezentare la Secţiunea de Neuropatie, în care am prezentat rezultatele reevaluării unui grup important de pacienţi din grupul iniţial, din 2012, care a fost evaluat cu chestionarul privind calitatea vieţii. La Secţiunea de Picior diabetic am discutat, din nou, într-o formaţie, care a devenit obişnuită, cu colegii mei mai tineri despre problematica piciorului diabetic, care este, şi nimeni nu poate nega acest lucru, una dintre marile provocări ale diabetului, în general. Şi dacă diabetul este una dintre marile provocări la adresa sănătăţii publice, sigur că şi problematica piciorului diabetic este la fel de importantă. Şi am avut din nou alături de noi la Şcoala de Vară pe prietenul nostru, Frank Bowling, un important lider de opinie în problematica piciorului în Europa. Acesta a şi făcut demonstraţii practice, care au captat atenţia tinerilor medici participanţi. Sper, încă o dată, că ne-am atins toate obiectivele pe care ni le-am propus.

Ce au arătat rezultatele reevaluării cu acel chestionar privind calitatea vieţii, în cazul pacienţilor cu diabet zaharat?

Am constatat, pe lângă foarte multe alte informaţii pe care ni le-a oferit acest studiu, că pacienţii pe care i-am urmărit, la o distanţă de patru ani, au avut şi un risc mai mare de mortalitate. Eu cred că acest aspect reprezintă o informaţie importantă pentru cei care se ocupă de neuropatie.

Avem şanse să reducem numărul amputaţiilor în România?

Da. Credem acest lucru şi facem toate eforturile să informăm, să educăm şi, în final, să reducem numărul amputaţiilor. Poate nu se va întâmpla totul cu viteza cu care ne-am dori, dar, încet-încet, prin cunoştinţe şi prin deprinderi, cred că vom atinge aşa-zisa masă critică, care să realizeze o diferenţă şi în incidenţa amputaţiilor.

 

Interviu cu Prof. Dr. Rodica Pop-Buşui, Universitatea din Michigan, SUA

Doamna Profesor, sunteţi preşedintele unui statement al Asociaţiei Americane de Diabet. Care au fost obiectivele acestui statement?

Asociaţia Americană de Diabet se bazează întotdeauna pe ultimele evidenţe care au fost acumulate în întregul domeniu al diabetului zaharat. Iar acest lucru tocmai din dorinţa de a putea face recomandările cele mai bune şi mai corecte în ceea ce priveşte paşii care trebuie urmaţi în vederea diagnosticului, tratamentului sau managementului unor aspecte legate de diabet. Neuropatia diabetică, pentru mulţi ani, a fost lăsată mai în urmă, printre motive regăsindu-se şi faptul că toată lumea consideră această afecţiune extrem de complicată şi preferă, în final, să nu îşi mai dedice timpul acesteia. Pornind de la acest aspect, dar ţinând cont şi de faptul că cei mai mulţi dintre clinicieni sunt extrem de ocupaţi, că au enorm de multe lucruri de care trebuie să se ocupe când sunt în faţa unui bolnav cu diabet, noi am încercat să organizăm toată evidenţa ştiinţifică în domeniul neuropatiei astfel încât să creem un algoritm şi o măsură, un instrument pe care să îl oferim clinicienilor tocmai pentru a şti cum să se ocupe, în timpul puţin pe care îl au pentru practica clinică, de pacienţi şi cum să folosească cel mai eficient algoritm în ceea ce priveşte diagnosticarea acestora. Acest aspect a fost unul dintre marile obiective. Un alt obiectiv major a fost să ne uităm într-un mod extrem de obiectiv la ceea ce ne arată evidenţele, pentru că, din păcate, în medicină de multe ori există percepţii. Eu consider că aşa trebuie să fie şi de aceea am să o fac. Din acest punct de vedere, în Statele Unite ale Americii, încercăm să nu mai permitem acest comportament, deoarece totdeauna trebuie să ne gândim la ajutorul de care au nevoie aceşti pacienţi. Ei trăiesc cu o boală cronică, care are consecinţe enorme. Acestea trebuie recunoscute şi este datoria noastră să îi educăm pe doctori în ceea ce priveşte aceste consecinţe, astfel încât să îi putem ajuta pe pacienţi.

Ce ne puteţi spune despre personalităţile care au fost invitate să creeze acest statement?

Aş vrea să spun că au fost invitate să participe la crearea acestui statement cele mai mari nume în domeniul neuropatiei diabetice. În ceea ce mă priveşte, am fost extrem de onorată să fiu solicitată să fac parte din acest grup. Ceea ce este important şi de menţionat este că oamenii trebuie să lucreze în echipă. Cred că documentul pe care l-am creat este un exemplu extrem de edificator a faptului că, într-adevăr, se poate lucra în echipă. Am lucrat cu cel puţin patru neurologi de marcă în această echipă, iar când ne gândim că noi am putut să ajungem la un acord, să dovedim că în practica clinică referirea la un neurolog nu este necesară decât în anumite situaţii extrem de specifice, nu în masă, putem spune că a fost un mare câştig.

Aţi avut în vedere şi neuropatiile autonome.

Într-adevăr. Am încercat să fim extrem de obiectivi în ceea ce priveşte recomandările referitoare la neuropatiile autonome, neuropatii care erau ca o cutie neagră. Nimeni nu ştia ce să facă cu autonomia cardiacă, cu grastropareza, cu uropatia, cu transpiraţia – dacă este sau nu este. Un alt aspect important este acela că am adus unele noutăţi în privinţa acelor elemente care leagă neuropatia nu numai de riscul amputaţiilor (acestea sunt clare, se ştiu), ci şi de impactul direct pe care îl are asupra acestor bolnavi şi despre cum pacienţii pot să îşi desfăşoare activităţile zilnice: să meargă să îşi facă cumpărăturile, să meargă la serviciu etc. Am evidenţiat chiar şi modul în care neuropatia influenţează menţinerea echilibrului şi care este riscul de a cădea.

La ce concluzii s-a ajuns referitor la tratamentul cu narcotice a durerii neuropate?

O importanţă deosebită, pentru care am fost intervievaţi de multe ori, a fost această organizare a tratamentului durerii neuropate. A fost o muncă de Sisif ca să putem să ne uităm la toate datele acestea nepublicate în baze de date. Şi chiar dacă nu este relevant pentru România, este extrem de relevant pentru Statele Unite, pentru colegii noştri din Canada şi Europa de Vest. Este foarte uşor pentru medicul de familie să prescrie un tratament cu narcotice. Însă, am dovedit în statement că aceste medicamente, deşi te gândeşti că sunt cele mai puternice medicamente pentru durere, de fapt nu au un efect prea mare asupra durerii neuropate. Chiar şi studiile cu aceste narcotice mai noi au dovedit că nu sunt foarte eficiente. Mai mult, riscul de dependenţă şi complicaţiile pe care le au sunt enorme. Odată ce i-ai dat unui pacient un narcotic, ai nevoie de mult noroc pentru a-l mai detaşa de acestea pentru că devine dependent şi are nevoie de doze din ce în ce mai mari. Şi am lansat un mesaj extrem de puternic, mesaj care a fost preluat de marea majoritate a mass media din SUA, acela că am luat poziţie împotriva prescrierilor narcoticelor. În urmă cu o lună a fost publicat un articol care a arătat care este rata complicaţiilor asociate prescrierii de medicamente narcotice, în general. Acest articol nu era publicat când noi ne-am exprimat poziţia. Este uimitor când te gândeşti că, probabil, cei mai mulţi bolnavi care ar primi narcotice ar trebui să fie cei cu cancer şi cu cancer metastatic, dar în fapt, când te uiţi în acel articol, vezi că cei cu cancer şi cu cancer metastatic care primesc narcotice sunt foarte puţini. În topul celor care primesc un astfel de tratament sunt pacienţii cu diabet, probabil din cauza neuropatiei diabetice, dar şi cei cu afecţiuni cardiovasculare şi după aceea vin cei cu traume. Acest lucru este extrem de îngrijorător. Am încercat, aşadar, să oferim doctorilor un algoritm care să îi înveţe cum să procedeze în cazul unui pacient cu durere neuropată.

Ce se poate face pentru a creşte calitatea vieţii pacienţilor cu aceste probleme?

Trebuie să aplicăm această evidenţă în mod riguros. Prin diagnosticarea neuropatiei diabetice, îl putem face pe bolnav să fie atent la anumite lucruri. Apoi, trebuie să îi întrebăm de medicamentele pe care le iau, de uropatie, dacă au simptome, să adaptăm tratamentul diabetului în funcţie de specificul pacientului respectiv. Este important să descălţăm pacienţii pentru a le analiza picioarele şi să identificăm eventualele probleme care ne-ar ridica anumite suspiciuni, dar şi pentru a face două teste foarte simple, care nu durează mai mult de cinci minute, ca să vedem cât de afectată le este sensibilitatea picioarelor şi să le dăm un sfat vis-a-vis de ceea ce trebuie să facă, cum să se protejeze, cum să meargă, cum să evite tulburările de echilibru etc.

 

Interviu cu Prof. Dr. Frank Bowling, UK

Domnule Profesor, ne confruntăm tot mai mult cu complicaţiile severe ale diabetului zaharat. Cum putem diagnostica precoce piciorul diabetic, astfel încât să nu mai avem atât de mulţi pacienţi care ajung foarte târziu la medic, când nu se mai poate face aproape nimic?

Avem multe modalităţi de a testa piciorul diabetic, în vederea unui diagnostic precoce. Ca şi instrumente avem diapazonul, dispozitivul Vibra Tip, de testare a sensibilităţii. Astfel, putem vedea dacă pacientul şi-a pierdut sau nu sensibilitatea picioarelor. Putem vedea gradul de afectare şi cum arată piciorul, dacă avem o afectare severă, moderată sau uşoară. Şi astfel putem preveni sau încetini dezvoltarea neuropatiei.

Numărul persoanelor cu diabet care îşi pierd picioarele, ca urmare a complicaţiilor, este în creştere. Cum putem reduce amputaţiile?

Literatura de specialitate arată că amputaţiile pot fi reduse uşor doar văzând pacientul şi analizându-i picioarele. De altfel, amputaţiile pot fi prevenite prin educarea pacienţilor. Educând pacienţii este tot ceea ce poţi face mai bine pentru ei. Pentru că pacienţii înţeleg în acest fel consecinţele pe care le pot avea ulcerele diabetice şi, de asemenea, înţeleg că ei pot reduce complicaţiile, evident. 

Putem spune acelaşi lucru şi în ceea ce priveşte prevenţia?

Da, bineînţeles. Putem preveni amputaţiile, iar acest lucru îl putem face tot prin educarea pacienţilor cu privire la boala lor şi la complicaţiile pe care le poate dezvolta în cazul în care nu există un diagnotic şi un tratament corespunzătoare. Putem, de asemenea, educa medicii, asistenţii medicali. Doar în acest fel putem preveni şi reduce amputaţiile.

Aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, educaţia pacienţilor joacă un rol esenţial. Însă, de multe ori, nu este chiar atât de uşor să educăm pacienţii, având în vedere că mulţi dintre aceştia nu sunt complianţi sau nici nu se prezintă la medic.

Aşa este. Uneori e greu să educi pacienţii, să faci educaţie, dar trebuie să îi educăm atât pe ei, cât şi pe cei care se ocupă de îngrijirea lor. Toată lumea trebuie să înţeleagă că educaţia este esenţială.

Ce ne puteţi spune despre activitatea din clinica în care lucraţi în ceea ce priveşte amputaţiile?

Avem şi în clinica noastră mulţi pacienţi care nu au reuşit, nu şi-au găsit rezolvare în altă parte şi atunci vin la noi, pentru că circulaţia este afectată, şi-au pierdut sensibilitatea la nivelul picioarelor. În astfel de situaţii severe nu putem face prea mult. Se ajunge şi la amputaţii, dar încercăm pe cât posibil să gestionăm situaţia într-o manieră în care să evităm amputaţiile.

Ce rol are încălţămintea în cazul acestor pacienţi?

Încălţămintea este extrem de importantă. Din păcate, astăzi încălţămintea se bazează mai mult pe modă, nu pe funcţionalitate. Poţi să ai nişte pantofi drăguţi ascuţiţi, sub formă de A. Nu este o formă tocmai în regulă. Este nevoie de o încălţăminte potrivită pentru forma piciorului şi pentru necesităţile celui care o poartă. Este nevoie de o încălţăminte corespunzătoare, comodă. Altfel spus, este foarte important cum este făcut pantoful. Dacă nu este făcut corespunzător şi exercită presiune asupra pielii, atunci poate cauza ulceraţii.

Putem preveni apariţia ulcerelor prin chirurgie?

Prin chirurgie putem trata multe ulcere. Acum putem face acest lucru. Putem merge pe această cale a chirurgiei şi putem preveni, putem fi mai precauţi.

Care este rolul debridării?

Rolul debridării este vital. Când un pacient are un ulcer neuropat, ca să fiu mai bine înţeles, în zona afectată este foarte multă piele moartă, care trebuie îndepărtată. Prin debridare putem face acest lucru, putem curăţa corespunzător ulcerul respectiv, putem preveni apariţia infecţiei şi a complicaţiilor. 

Când intervin căderile, dezechilibrele la pacientul cu neuropatie?

Aceste căderi apar atunci când muşchii nu funcţionează atât de bine, aşa cum ar trebui. Şi asta poate din cauză că pacientul este obez, are un indice corporal mare sau poate că a stat în scaun cu rotile o perioadă mai mare de timp şi când începe să meargă muşchii sunt slăbiţi şi s-ar putea să fie o problemă. Multe lucruri pot apărea ca urmare a slăbiciunii musculare.

Cât de mare este riscul de cădere la persoanele cu diabet?

Riscul de a cădea este de 20 de ori mai mare la pacienţii cu diabet în comparaţie cu cei fără diabet.

 

Interviu cu Dr. Karin Schara, Slovenia

Am văzut că în România numărul amputaţiilor este foarte ridicat. Care este situaţia în ceea ce priveşte amputaţiile în Slovenia?

Situaţia, aşa cum a fost recent descrisă de Grupul Internaţional care a adunat toate datele serviciilor de îngrijiri medicale naţionale legate de amputaţii, nu este foarte încurajatoare pentru ţara noastră. Potrivit acestor date, suntem în topul ţărilor europene în ceea ce priveşte nivelul amputaţiilor, ceea ce arată că se efectuează foarte multe amputaţii, în special în rândul pacienţilor cu diabet zaharat. Aşa că, în ciuda faptului că avem un sistem foarte bine organizat, încă nu am făcut progresele pe care ni le-am dorit. Presupun că o parte din acest progres nu s-a realizat din motive financiare, deoarece screening-ul şi îngrijirea rănilor sunt costisitoare şi nu sunt cuprinse în asigurările noastre. Dacă vrei să faci ceva pentru pacientul tău, nu ai nici timp şi nici susţinere de la Guvern. Şi este foarte greu să justifici de ce ca medic faci asta şi cred că acest aspect duce la o astfel de situaţie.

Cu toate acestea, amputaţiile pot fi prevenite. Ce putem face pentru a scădea numărul amputaţiilor?

Putem preveni amputaţiile în cazul picioarelor neuropate, adică a picioarelor care şi-au pierdut capacitatea de a simţi durerea şi care şi-au pierdut sensibilitatea. Putem preveni amputaţiile educând pacienţii. Ei trebuie să fie mult mai atenţi atunci când nu îşi mai simt picioarele. Trebuie să le verifice cu mâinile şi să analizeze uzura încălţămintei, să testeze încălţămintea nouă pentru o scurtă perioadă de timp înainte să o poarte pentru o perioadă mai lungă sau pentru plimbări mai lungi şi să observe chiar şi cea mai mică modificare, umflătură sau orice alt aspect anormal şi să le arate medicului imediat, fără a mai aştepta să se producă o infecţie. În cazul picioarelor neuropate, infecţia este cea mai rea complicaţie, aş putea spune, care duce la amputaţie. Şi putem preveni acest lucru.

Ce ne puteţi spune despre terapia HBO?

Terapia HBO (terapie cu oxigen hiperbar) a fost foarte populară pentru o perioadă în Statele Unite. Terapia hiperbară a fost şi continuă să fie utilizată pentru scafandri în vederea prevenirii anumitor afecţiuni. Ca să înţelegm mai bine, vă dau un exemplu: atunci când ieşi din apă prea repede, din apă adâncă, nu îţi poţi ajusta nivelurile de oxigen din sânge. Această terapie hiperbară previne apariţia afecţiunilor scafandrilor. Dar, cumva, la un moment dat, a început să fie folosită şi pentru rănile complicate şi, de asemenea, pentru rănile infectate cu Clostridium botulinum, o bacterie care se dezvoltă foarte bine în medii cu foarte puţin oxigen. Aşa că un nivel ridicat de oxigen ajută la tratarea acestor pacienţi. Dar în rănile picioarelor diabetice, noi nu avem aceste infecţii cu Clostridium, sunt foarte rare. De asemenea, nu putem justifica această metodă ce trebuie utilizată în ulcere neuropatice. Studiile pe care le avem în acest moment nu au demonstrat dacă astfel de terapii sunt cu adevărat eficiente.

Cum putem trata piciorul neuropat?

O terapie foarte eficientă şi la care ai acces oriunde este să îndepărtezi presiunea de pe rană, deoarece presiunea cauzează şi agravează rana, presiunea din interior şi presiunea generată de încălţăminte sau o traumă. Dacă îndepărtăm presiunea de pe rană şi, de asemenea, facem o debridare corespunzătoare şi folosim ciorapi speciali, atunci putem vindeca rana într-un mod rezonabil şi într-un timp relativ scurt. Dar pentru aceasta e nevoie ca pacienţii să coopereze. Fără pacienţi complianţi nu poţi face acest lucru.

Şi în 2017 am fost onoraţi să vă avem alături şi să ne împărtăşiţi din experienţa dumneavoastră la Şcoala de Vară Neurodiab. Ce părere aveţi despre acest eveniment ştiinţific?

Cred că Şcoala de Vară este un eveniment şi un instrument foarte pozitiv. Şi în acest an s-au alăturat tineri medici din diferite specialităţi. Este o idee foarte bună de a aduce împreună diferite principii şi de a deschide noi perspective pentru toţi.

 

Interviu cu Prof. Dr. Nicolae Calomfirescu

Domnule Profesor, care este legătura dintre disfuncţiile sexuale şi diabetul zaharat?

Există o legătură destul de strânsă. Înainte de toate, trebuie să spunem că pacientul cu diabet este un pacient mai special, indiferent că este femeie, bărbat, adult, copil sau bătrân. Este mai special pentru că are o problemă generală, care trebuie tratată zilnic atât medicamentos, cât şi comportamental şi dietetic. În momentul în care ceva nu merge, şi în general nu merge comportamentul şi dieta sau există şi alte probleme de tip cardiovascular, neurologic, care se adaugă diabetului, atunci încep să apară simptomele urinare: urinare frecventă, urinare urgentă, urinare grea, golire imperfectă, apariţia unor disfuncţii sexuale - erectilă la bărbat şi o disfuncţie sexuală legată de excitaţie şi de lubrefiere la femeie - şi de dorinţă.

Ce ar trebui să facă un pacient când apar astfel de simptome?

În general, pacientul nu sesizează întotdeauna şi nu doreşte să informeze medicul terapeut despre aceste probleme. Uneori, vine la urolog şi începe să vorbească despre simptomele pe care le are, dar nu în totalitate. Însă, depinde foarte mult şi de urolog, deoarece unii urologi sunt mai aplecaţi spre a asculta pacientul, alţii sunt mai grăbiţi şi nu au atât de mult timp să asculte pacientul. De altfel, sunt şi pacienţi mai grăbiţi, care nu spun totul din diferite motive. În astfel de condiţii, lucrurile nu merg bine. În toată această ecuaţie medic-pacient-boală-simptome urinare-simptome urogenitale-simptome sexuale, comunicarea medic-pacient are un rol foarte important. De asemenea, foarte important este cât vrea pacientul să spună şi cât vrea medicul să asculte, aşa cum am spus. Prin comunicare eficientă putem găsi soluţii la problemele pacientului. Ecografia, imagistica sau alte investigaţii nu dau întotdeauna răspunsuri. Este vorba de fineţe în funcţionare, iar aici intră în discuţie vasul de sânge cu diametrul foarte mic, cum este în muşchiul vezicii sau cum este în corpul cavernos al bărbatului în penis, nervii fără mielină şi nervii foarte subţiri, foarte mici, foarte fini care se află peste tot în aparatul genital, în aparatul urinar, în anumite organe de care nu ne interesăm întotdeauna, pentru că nu au o rezonanţă cum are cordul sau creierul. Din această cauză pacientul cu diabet, prin cele două mecanisme de autodistrugere – arteriopatia şi neuropatia-, este o persoană mai specială şi care trebuie tratată cu foarte multă fineţe.

Prin urmare, este nevoie de o investigare amănunţită a bolii...

Aşa este. Medicul trebuie să aibă foarte multe informaţii legate de pacientul cu diabet şi foarte multă răbdare în a analiza. Şi atunci lucrurile se pot modifica, pentru că, de exemplu, un pacient cu diabet care are nevoie de o operaţie, să zicem de prostată, are un alt risc anestezic şi are o altă capacitate de vindecare, pe care nimeni nu poate să o aprecieze. Aceasta este încă o cauză pentru care pacienţii cu diabet, care vor fi din ce în ce mai mulţi, au mai multe probleme. Să nu mai vorbim de pacienţii tineri, care au probleme de fertilitate. Ei vin la medic pentru că au o spermogramă necorespunzătoare şi când investighezi constaţi că sunt uneori diabetici nediagnosticaţi. Diabetul este un duşman permanent de care trebuie să ne fie teamă atât personal, cât şi profesional.

Pentru că am adus în discuţie disfuncţiile sexuale, trebuie să spunem că acestea au legătură şi cu vârsta...

Disfuncţiile sexuale sunt legate de vârstă pentru că vârsta adună boală vasculară, adică hipertensiune, cardiopatie, insuficienţă cardiacă şi alte probleme. Vârsta adună probleme cerebrovasculare, adică modificări de funcţionare ale creierului, adună probleme metabolice – hepatită cronică, boală renală etc. Mai mult, pe acest fond, vârsta adună tot mai multe pastile pe care pacientul trebuie să le ia sub formă de tratament. Şi atunci, cu cât pacientul avansează în vârstă el urinează mai prost şi, în paralel, şi bărbatul şi femeia, adaugă şi disfuncţii sexuale. Toate aceste probleme decurg din deteriorarea generală, iar unui bărbat care ştie că urinează prost i se va altera şi dorinţa de a avea activitate sexuală. O femeie care ştie că pierde urină va avea, de asemenea, o dorinţă scăzută în ceea ce priveşte activitatea sexuală.

Ce ne puteţi spune despre afectarea urologică în cazul diabetului zaharat?

Uropatia diabetică este o entitate foarte clară pentru că rinichiul este o primă victimă a diabetului. Şi asta deoarece vasele glomerulare sunt extrem de fine şi sunt uşor de defectat de către glicemie, iar inervaţia vasculară este foarte fină în rinichi şi atunci rinichiul este o victimă sigură în diabet, mai ales dacă boala nu este diagnosticată şi ţinută sub control. Aş putea spune că diabetul neglijat este o „bombă” personală, pe care pacientul o poartă cu el în permanenţă şi care oricând poate exploda, în caz de neatenţie. Simptomele urinare şi cele sexuale apar precoce în cazul unui diabet dezechilibrat.

Din experienţa dumneavoastră clinică, ce ne puteţi spune legat de incidenţa unor astfel de afecţiuni?

Din practica clinică vă pot spune că numărul pacienţilor cu diabet care au solicitat consultaţii urologice sau andrologice sau pentru probleme de infertilitate a crescut în ultimii ani. De aceea, una din topul celor cinci întrebări pe care le adresez pacientului la începutul consultaţiei este: „Aveţi diabet?”.

Şi pentru că aţi spus că diabetul este o cauză importantă în apariţia disfuncţiilor sexuale, ştim că în toamnă va avea loc a XVII-a conferinţă anuală legată de Medicina sexualităţii. Ce ne puteţi spune?

Într-adevăr, în perioada 27-29 octombrie 2017 se va desfăşura, la Poiana Braşov, cea de-a XVII-a Conferinţă Anuală a Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România cu participare internaţională. Toţi cei interesaţi vor putea afla aici mai multe lucruri despre abordarea disfuncţiilor sexuale, despre integrarea lor în practicile medicale şi psihologice în aşa fel încât pacienţilor să nu le mai fie ruşine să vină la medic, iar noi să putem aborda corect şi din timp disfuncţiile sexuale.

 

Interviu cu Dr. Bogdan Florea

Domnule Doctor, în cadrul Şcolii de Vară aţi prezentat lucrarea „Abordarea neurologică în polineuropatii”. Ce tip de fibre sunt implicate în polineuropatii?

În funcţie de tipul de axoni implicaţi sunt pur senzitive (paraneoplazice), pur motorii (destul de rare), senzitivo-motorii (cele mai dese), subţiri (Fabry) care sunt destul de rare şi autonome.

Cum sunt distribuite polineuropatiile?

Distribuţia acestora poate fi globală (cât de larg) sau focală (de-a lungul nervului). Poziţionarea simetric distală este cea mai comună, legată de lungimea axonală, mai mult la membrele inferioare decât la cele superioare. Poziţionarea simetric proximală apare în boala Tangier, porfiria intermitentă, ca şi în unele poliradiculite. Pot predomina fie la membrele superioare, fie la cele inferioare. Distribuţia poate fi şi complexă, ca în cazul Lepromatous leprosy (temperatura cutanată) sau cu implicare de nervi cranieni (sindrom Miller-Fischer, sarcoidoza, sindrom Sjogren, borelioza).

Când apar polineuropatiile?

Pot avea debut clar definit: imun sau infecţios sau tempo: insidios, rapid progresiv, remitent. Pot fi acute (zile – săptămâni) poliradiculita acută, poliarterita nodoasă, porfiria, polineuropatii toxice; sau cronice (luni – ani): DZ, PNP ereditare; remitente: poliradiculita cronică.

Care este maniera în care apar?

Apar ca urmare a unor antecedente heredo-colaterale sau familiale, în urma unei medicaţii urmate sau ca simptome sistemice.

În ce constau dificultăţile de diagnostic?

Aceste dificultăţi apar odată cu înaintarea în vârstă, care fiziologic cauzează modificări uşoare neuropate. Pot apărea şi în mononevrita multiplex sau în caz de diagnostic fals pozitiv (stenoza de canal medular la pacienţii vârstnici, SLA, radiculopatii lombo-sacrate) sau fals negativ (neuropatii senzitive forme uşoare, neuropatia cu fibre subţiri).

 

Interviu cu Dr. Alin Ştirban, Germania

Domnule Doctor, care sunt efectele deficienţei de tiamină?

Deficitul de tiamină duce printre altele la tulburări în metabolismul glucidic, la manifestări neurologice şi de insuficienţă cardiacă.

În ce măsură contribuie tiamina la prevenţia complicaţiilor diabetului zaharat?

Tiamina ca şi cofactor al unei enzime cheie în metabolismul glucidic (transketolaza) reduce fluxul prin alte 4 căi toxice de degradare a glucozei contribuind astfel la prevenţia complicaţiilor determinate de hiperglicemie.

Ce se întâmplă cu benfotiamina în monoterapie?

Benfotiamina în monoterapie a fost în măsură în câteva studii să reducă intensitatea simptomelor determinate de neuropatia diabetică.

Ce se întâmplă cu pacienţii trataţi pe termen lung cu benfotiamină?

Date care atestă siguranţa terapiei există pentru 2 ani la pacienţii cu diabet zaharat tipul 1 şi de până la un an la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2. Date care atestă eficienţa terapiei cu benfotiamină se întind pe o perioadă de 6 luni.

Aveţi un studiu pilot despre tratamentul neuropatiei diabetice. Cum acţionează benfotiamina? Care au fost rezultatele?

În studiul nostru, pacienţii au primit benfotiamină (300-600 mg/zi) pentru o perioadă de până la un an. La şase luni a existat o scădere semnificativă a simptomelor determinate de neuropatia diabetică.

 

Interviu cu Dorin Dancu

Consultant&Trainer Inspires

Domnule Dancu, ce ne puteţi spune despre tema cursului susţinut în cadrul Şcolii de Vară Neurodiab?

Tema pe care am prezentat-o s-a numit “Două modele fundamentale de raportare la lume”. Este destul de neobişnuit ca la medici să vii cu o temă ca aceasta, pentru că te poţi întreba ce relevanţă are ea pentru lumea medicală. Cultura deosebeşte oamenii şi în momentul în care ai un nivel scăzut de cultură te apropii foarte mult de instinctele de bază. Vedem uşor acest lucru doar dacă ieşim pe stradă şi sunt mulţi oameni care se apropie de asta. Pe măsură ce înaintăm în cunoaştere, de orice tip, devenim mai buni. Legătura dintre munca medicală şi tema de astăzi este să aducem şi noi aportul, atât cât putem, ca şi companie de training, ca aceşti oameni să fie mai buni, să înţeleagă mai bine lumea în care trăiesc.

Ce a cuprins tematica prezentării?

Tematica a dezvoltat două subiecte privind optimismul şi pesimismul ca şi cultură naţională, dar şi ce înseamnă să fii european astăzi.

Ce înseamnă să fii european?

Înseamnă să nu arunci din maşină, să nu vorbeşti urât despre un pacient şi foarte alte multe lucruri. Prin urmare, noi suntem ferm convinşi că, oricum, prezentarea este o premieră pentru că în lumea medicală nu au mai fost expuse subiecte culturale, cel puţin de când ştiu eu. Este un act de cultură pentru medici, care are menirea să îi ajute să fie oameni mai buni.

De ce sunt importante astfel de cursuri?

Astfel de cursuri sunt extrem de importante pentru că deschid mintea, ne ajută să înţelegem mai bine lumea în care trăim, ne ajută să ne raportăm mai bine, să ne înţelegem sau să ne răspundem la întrebări de genul: „Cine sunt eu?” şi „Ce caut eu în viaţa mea?”, mai mult decât temele specifice gen comunicare, relaţionare cu pacientul, care sunt mai degrabă instrumente, teme mai profunde. Ne ajută în principiu să fim oameni mai puternici, pentru că a şti înseamnă să fii mai puternic.

Cum credeţi că îi va ajuta pe medicii rezidenţi, pe medicii tineri, astfel de cursuri?

Îi ajută dacă vor şi ei. Îi ajută pe cei care au deschidere pentru cultură, îi ajută să aibă momente de reflecţie, reflecţie personală vizavi de starea actuală a lor şi de schimbarea status-quo-ului în viitor, să se gândească ce pot face ei. De fapt, se şi cunoaşte că introspecţia este instrumentul care ne ajută să ne schimbăm.

 

Interviu cu Ştefan Colceriu

Trainer Inspires

Domnule Colceriu, ce teme aţi abordat în cadrul cursului?

Am adus în discuţie două modele fundamentale de raportare la lume ale civilizației căreia îi aparținem și care își trage sevele din marile civilizații antice ale Orientului Apropiat. Este vorba de două modele care au fundamentat percepţia noastră despre realitate. Unul dintre ele este ceea ce se cheamă încrederea în lume, optimismul şi în al doilea rând, este vorba de neîncrederea în lume, de o gândire de tip paranoic, ceva destul de asemănător cu ce trăim şi noi astăzi şi care fundamentează, de fapt, pesimismul. Sunt două mari atitudini care ne scindează existenţa ca civilizaţie şi care explică, de fapt, ce suntem astăzi. Întrebarea pe care o pun este dacă pesimismul şi optimismul sunt doar nişte atitudini individuale. Şi răspunsul este, desigur, negativ. Civilizaţii întregi pot fi optimiste şi pesimiste în funcţie de contextul istoric în care se găsesc.

Şi cel de-al doilea aspect?

În al doilea rând, am vorbit despre ce înseamnă să fii european, dar nu numai de la 1948 de când a început proiectul  politic și economic numit Uniunea Europeană, ci la mult mai vechiul spirit european, ale cărui prime manifestări sunt de găsit la Homer și în Biblie. Este vorba de două modalităţi de înţelegere a lumii europene: pe de o parte, de modelul grecesc care este modelul extravertit, modelul vizibilităţii totale, al transparenţei, al raţiunii, al minţii limpezi şi, pe de altă parte, modelul biblic, iudaic, care presupune existența unei alte lumi  dincolo de lumea vizibilă, un teritoriu pe care nu-l putem pipăi, dar în existența căruia credem şi care explică, de fapt, lumea vizibilă. Este vorba, pe de o parte, de o lume fără fundal, cea grecească, vizibilă, clară, evidentă şi cealaltă, o lume a fundalului şi a legăturii dintre planul lumii acesteia şi planul lumii de dincolo.

Care sunt aşteptările de la aceste cursuri şi ce ar trebui să reţină participanţii?

Este important să înţelegem că nu avem de-a face, când vorbim despre noi înşine, cu o realitate care s-a născut ieri. Tot ce purtăm în noi arată ce suntem. Purtăm în noi lumi de care nu suntem conştienţi, dar pe care trebuie să le cunoaştem. Numai cunoscându-le ne putem înţelege şi numai înţelegându-ne putem trăi armonios unii cu ceilalţi și cu noi înşine. Aceast tip de cunoaștere este o formă de „exorcizare” a tuturor „demonilor” ignoranţei, care pot provoca crize uriaşe, catastrofale chiar la nivel planetar, mai ales că acum avem pe mână o tehnologie de mare risc. Mă gândesc, desigur, la arma atomică. Acum, mai mult decât oricând, nu ne mai putem permite derapaje de felul unui război mondial. Civilizația noastră ar dispărea în sens propriu.